contact@hertabioapicole.ro

26 iunie – Ziua Drapelului

Albastrul de lângă lancea drapelului național semnifică faptul că nimic nu este mai important decât binecuvântarea Cerului, a văzduhului care mișcă norii, udă pământul, inspiră și îndrumă oamenii spre reflecția principiilor universale ale universului
care se traduc în viața omului prin legile stabile ale moralei, ale eticii comportamentale cu sine și în raport cu celelalte ființe. Galbenul la mijloc, vertical, ca și Cerul albastru, ne invită să transformăm seninul, calmul cerului moral în iubirea de fiecare moment pt nașterea noastră, pt părinți, pt înaintași, pentru sine și pentru tot ce ne înconjoară, ca un al 11-llea verset din cele zece porunci: grijă pt mediul în care trăim. Iubirea este adevaratul aur – lumină din viața fiecăruia. Roșu vertical, a inspirat o poezie de Nichita Stănescu. El e prezența perpetuă în mintea și sufletul nostru că nimic nu se construiește stabil și frumos, fără trudă, fără jertfă, așa cum istoria ne demonstrează, dar o jertfă condusă de legile universale ale vieții, pentru viață, pentru rodnicia păcii, pentru bucuriile simple ale traiului cotidian, pentru performanțele la care visăm fiecare ca exemplu demn de urmat pentru urmașii noștri. Așa privește arborele verticalitatea cerului pentru a aduce orizontalitatea, sincronia roadelor oferite pământului, spre succesul viitorilor lăstari / vlăstari.
Fără reflecție, meditație, rugăciune în gândire și fapte, batem pasul pe loc. Cogito (gândesc), ergo (prin urmare așa și nu fără) sum ( exist ca sumă a calităților – și defectelor- mele).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0